Rovana Plumb, ministru al fondurilor Europene, în actualul cabinet Dăncilă, va pleca din Guvern, prin demisie. Acest lucru a fost anunțat de președintele partidului Liviu Dragnea, în urmă cu câteva zile. A apărut și primul nume ca posibil înlocuitor pentru Rovana Plumb.

Conform unor surse din interiorul PSD( detalii aici, www.realitatea.net) ministrul Fondurilor Europene, Rovana Plumb, va fi înlocuită de Roxana Mînzatu, vicepreședinte al PSD.

Foto– Alegeri PSD Dâmbovița, 15 martie 2019, Târgoviște

Sursa foto– facebook, Rovana Plumb

Rovana Plumb a fost  de asemenea, ministru al fondurilor europene și în guvernele Grindeanu și Tudose. Anterior, a fost ministru al muncii, familiei, protecției sociale și persoanelor vârstnice între 5 martie 2014 și 17 noiembrie 2015, și anterior ministru al mediului și pădurilor în guvernele conduse de Victor Ponta.

Rovana Plumb a fost ministru interimar al Educației în cabinetul Dăncilă dar și ministru interimar al Transporturilor.

Din luna martie 2019 este președinte ales al organizației PSD Dâmbovița, în urma unui congres de alegeri în care delegații au votat, în doar câteva secunde, alegerea sa pe această funcție, prin ridicare de mână, niciun alt contracandidat nefiind înscris în cursa pentru obținerea șefiei PSD Dâmbovița. Deasemenea, Rovana Plumb este desemnată cap de listă, pentru PSD, la alegerile europarlamentare din luna mai.

Articolul precedentCSM Târgoviște pierde și meciul doi, din play off-ul ligii naționale, la Arad
Articolul următorOperațiune în forță la societăți ce prelucrează material lemnos, pe centura Târgoviștei