Concret, în 13 septembrie 2018, un Mercedes înmatriculat pe numele unei firme a fost surprins de radar circulând pe autostrada Bucureşti – Piteşti cu 200 km/h.

Potrivit IGPR, firma pe care este îmnatriculată mașina a comunicat Poliției numele persoanei care a condus mașina, iar Poliția a amendat-o pe respectiva persoană. Numai că persoana amendată, un bărbat, a contestat amenda în instanţă arătând că în ziua în care maşina a fost surprinsă de radar era condusă de o persoană pe care nu o cunoaşte.

Mai exact, bărbatul a arătat că, venea de la Suceava spre Piteşti, prin Bucureşti la volanul maşinii care aparţine firmei administrate de soţia sa.

Bărbatul a arătat că în Bucureşti a simţit că i se face rău şi a oprit într-o staţie de taxi unde a întrebat mai mulţi taximetrişti dacă sunt dispuşi să conducă maşina sa până la Piteşti contra sumei de 100 de lei pentru că îi este rău. Potrivit bărbatului, un tânăr de aproximativ 30 de ani a acceptat să fie şoferul lui până în Bucureşti, contra sumei de 100 de lei.

„Agentul constatator nu a stabilit ex propriis sensibus săvârşirea contravenţiei de către petent. S-a emis adresă către proprietarul autoturismului care a comunicat faptul că la acea data autovehiculul a fost pus la dispoziţia numitului D.G.. Din vizionarea înregistrării rezultă că un tânăr şi nu petentul conducea autoturismul surprins că circula cu viteză peste limita legală, context în care afirmaţiile din cuprinsul plângerii sunt plauzibile. Reţinând o situaţie îndoielnică, dubiul trebuie să profite petentului. Având în vedere că persoana acuzată de săvârşirea unei fapte ilicite nu trebuie lipsită de garanţiile fundamentale care au rolul de a proteja împotriva arbitrariului celor competenţi să constate caracterul ilicit al faptei, în contextul situaţiei rezultate din probe şi a dubiului care planează asupra subiectului activ al contravenţiei, în temeiul art. 34 din OG nr.2/2001, instanţa va admite plângerea formulată şi va anula procesul verbal de contravenţie”, se arată în sentinţa Judecătoriei Găeşti, care poate fi atacată cu apel.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte REALITATEADEDAMBOVITA.NET pe FACEBOOK

Articolul precedentSute de sancțiuni contravenționale, în doar 24 de ore, date de polițiștii dâmbovițeni
Articolul următorDiana Ivăncescu a terminat pe primul loc Crosul Băneasa Race Spring Edition