Târgovișteanca Sorana Cîrstea este prima dintre cele șase românce ce intră în luptă, la turneul de tenis de mare slem Australian Open 2019. Sorana va juca în jurul orei 02.00, a zilei de luni, în primul tur de la AO contra suedezei R.Peterson.

Așa după cum au anunțat organizatorii AO 2019, pe parcursul zilei de luni, 14 ianuarie, trei românce vor intra în focul luptei pentru calificarea în turul secund de la Australian Open.

Prima, în ordine cronologică, este Sorana Cîrstea ce, pe terenul cu numărul 15, va evolua împotriva suedezei R.Pederson, pentru calificarea în turul secund. Partida este prima a zilei, pe terenul 15, și va debuta la ora locală 11.00 AM, ora 02.00 în România.

Tot luni vor mai juca și Irina Begu, contra A. Petkovic, pe terenul 5, ultima partidă a zilei dar și M. Niculescu contra americancei A.Anisimova, pe terenul 22( a doua partidă a zilei).

 

Foto – ianuarie 2018

Sorana Cîrstea va juca și la dublu alături de prietena sa E. Ostapenko (foto, realizată în ianuarie 2018, tot la Melbourne), aceasta din urmă, alături de o altă jucătoare din circuit, Kristina Mladenovic, apreciind o postare a Soranei, în rețeaua de socializare Instagram.

Târgovișteanca a scris: „Înapoi în social media și înapoi la Melboune. Pregătită pentru Australian Open.”

Articolul precedentUpdate-Octogenară accidentată grav de o mașină, pe un bulevard din Târgoviște
Articolul următorO tânără șoferiță a ajuns la spital, după ce a provocat un accident la Băleni