Accident teribil la Târgoviște, în această dimineață. O femeie a fost izbită în plin de un autoturism, în timp ce traversa „Calea Domnească”, o arteră intens circulată ce străbate orașul pe direcția nord-sud, și care este o variantă de tranzit pentru cei ce doar trec prin Târgoviște pe ruta București-Sinaia.

Update: Bătrâna de 80 de ani a fost transportată la spitalul Județean de Urgență din Târgoviște. Din nefericire, după ce a ajuns la spital, femeia a decedat, rănile suferite în urma impactului fiind incompatibile cu viața.

Știre inițială

Accidentul s-a produs în jurul orei opt, a dimineții de 13 ianuarie, pe „Calea Domnească”. Femeia, în vârstă de 80 de ani, din Târgoviște, s-a angajat în traversarea străzii printr-un loc nepermis, cel mai probabil pentru că traficul nu era foarte intens la acea oră. Din păcate, a fost lovită în plin de un autoturism, condus de un tânăr din Perșinari, județul Dâmbovița.

Victima, accidentată grav, a fost preluată de medicii de la Ambulanță, sosiți la fața locului, și transportată la spital. Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul alcoolemiei fiind negativ.

Pe numele tânărului va fi întocmit dosar penal, conform procedurii în aceste situații.

Articolul precedent„Stop joc”. Eșec usturător pentru CSM Târgoviște, în prima ligă de baschet
Articolul următorSorana deschide „balul”, pentru românce, la Australian Open