Av. Mihaela Dobrescu, vicepreședinte a Fundației Corneliu Coposu s-a stins din viață

Av. Mihaela Dobrescu, vicepreședinte a Fundației Corneliu Coposu s-a stins din viață
Mihaela Dobrescu, o cunoscută avocată, și vicepreședinte al Fundației Corneliu Coposu a trecut la cele sfinte
Mihaela Dobrescu, o cunoscută avocată, și vicepreședinte al Fundației Corneliu Coposu a trecut la cele sfinte. Aceasta s-a stins din viață la 66 de ani, în urma unei crunte suferințe. Ea a dus mai departe a treia generație de avocați ai familiei Dobrescu.
Mihaela Dobrescu a fost o personalitate în domeniul justiţiei și ducea mai departe tradiția a trei generații de avocați. Ultimele luni au fost, însă, de cruntă suferinţă. Magistratul a pierdut lupta pentru viaţă la numai 66 de ani. Tragicul anunț a fost făcut de Fundația Corneliu Coposu, unde avocata Mihaela Dobrescu era vicepreședinte. „A fost de la crearea Fundației Corneliu Coposu alături de doamnele Flavia și Rodica Coposu și le-a ajutat permanent în păstrarea vie a memoriei celui care a fost Seniorul. E greu să exprim în cuvinte ceea ce simt la această plecare a Mihaelei, care a fost un sprijin puternic și necondiționat pentru mine.„ a transmis Ionuț Gherasim, președintele Fundației Corneliu Coposu.
Cu doi ani în urmă, și tatăl ei, avocatul Răsvan Dobrescu, s-a stins din viață. Acesta a fost senatorul PNȚCD care a inițiat Legea restituirii proprietăților.
Slujba de înmormântare va avea loc vineri, 17 noiembrie 2023, ora 14.00, la capela cimitirului Bellu ortodox.
Sursa: Realitatea din Justitie
Citește și:
- 22:31 - Guvernul a adoptat proiectul de buget pe 2026. Salariul minim brut se majorează la 4.325 lei de la 1 iulie
- 21:17 - Iranul amenință cu o criză energetică în regiune după avertismentele lui Trump privind infrastructura electrică
- 20:28 - Rezultate LOTO joi, 12 martie 2026. Numerele extrase la Loto 6/49, Joker și Noroc
- 19:34 - Zelenski își pierde răbdarea: negocierile de pace stagnează, iar tensiunile cu aliații cresc
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Dambovita și pe Google News











