Bărbat reținut în Dâmbovița pentru instigare publică pe rețelele de socializare

Bărbat reținut în Dâmbovița pentru instigare publică pe rețelele de socializare
Polițiștii din cadrul Serviciului Investigații Criminale din Dâmbovița, la data de 29 martie, s-au sesizat din oficiu
Polițiștii din cadrul Serviciului Investigații Criminale din Dâmbovița, la data de 29 martie, s-au sesizat din oficiu și au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de instigare publică.
Totul ar fi plecat după ce un bărbat în vârstă de 39 de ani, în contextul protestelor organizate împotriva restricțiilor pentru limitarea Covid-19, ar fi postat mai multe mesaje prin care îndemna la acte de violență împotriva forțelor de ordine, dar și la distrugerea unor bunuri și nerespectarea măsurilor anti-SARS-CoV-2.
Potrivit IPJ Dâmbovița, „din cercetările efectuate, polițiștii au stabilit faptul că, în zilele de 28 și 29 martie a.c., un bărbat de 39 de ani, în contextul protestelor organizate împotriva măsurilor impuse pentru limitarea infectării cu virusul Sars-CoV-2, ar fi postat pe o rețea de socializare mai multe mesaje prin care ar fi instigat la acte de violență împotriva forțelor de ordine, la acte de distrugere a unor bunuri, precum și la nerespectare a măsurilor impuse pentru combaterea efectelor pandemiei de COVID-19”.
Pe parcursul zilei de ieri, 30 martie, polițiștii au pus în aplicare un mandat de aducere, persoana în cauza fiind condusă la sediul Poliției pentru audieri.
Totodată, față de bărbat a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând ca pe parcursul acestei zile sa fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgoviște. În cauză, polițiștii continuă cercetările sub coordonarea procurorului de caz, urmând ca la finalizarea acestora să se propună soluție prin unitatea de parchet competentă”, a mai anunțat IPJ Dâmbovița.nfracțiunea de instigare publică este prevăzută de art. 368 din Codul Penal și prevede că „fapta de a îndemna publicul, verbal, în scris sau prin orice alte mijloace, să săvârșească infracțiuni se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă, fără a se putea depăși pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea la săvârșirea căreia s-a instigat”.
Sursa: Realitatea de Dambovita
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 21:07 - Secția de Pediatrie a spitalului din Mangalia, ÎNCHISĂ după ce singurul medic și‑a luat concediu prelungit. Părinții revoltați cer găsirea unei soluții
- 19:35 - Ministrul Sănătății, după moartea la școală a adolescentului din Bacău: „Nu apăr pe nimeni. Posibile greșeli, dacă s-a greșit vor fi sancțiuni”
- 18:47 - Scandal uriaș la AJVPS Vâlcea. Acuzații de abuzuri, intimidări, braconaj, sclavagism și afaceri cu hrana animalelor - DOCUMENTE
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Dambovita și pe Google News














