Exasperați de mesaje, Poliția Locală din Târgoviște închide mesageria...din facebook

articol politia locala
Poliția Locală din Târgoviște, instituție aflată în subordinea administrației locale, a decis să închidă mesageria, din pagina de facebook a instituției. Decizia a fost luată ca urmare a avalanșei de "mesaje inadecvate" cu care a fost bombardată pagina instituției, este explicația polițiștilor locali de la Târgoviște.

Prin intermediul unui comunicat de presă, polițiștii locali din Târgoviște anunță că pagina de facebook a instituției are dezactivată mesageria, începând de astăzi (16 octombrie 2019).

Comunicat de presă:
"Având în vedere numărul mare de sesizări primite pe pagina de Facebook (Poliția Locală Târgoviște) a instituției noastre, dar și prin poșta electronică, vă solicităm, în cazul unor reclamații ce necesită intervenția imediată, să apelați Dispeceratul Poliției Locale – 0245/921 și 0785 212 904.
Vă informăm totodată, că începând de astăzi, mesageria paginii de Facebook va fi închisă din cauza multitudinii de mesaje inadecvate primite la diverse ore din zi și din noapte, iar pentru a sesiza abateri de la încălcarea normelor, târgoviștenii sunt rugați să apeleze numerele de telefon mai sus menționate.
Poliția Locală Târgoviște își desfășoară activitatea pentru și în interesul târgoviștenilor, acționând cu promptitudine pentru soluționarea eficientă și rapidă a sesizărilor primite."
Au transmis cei de la
Poliția Locală Târgoviște
, prin intermediul unui comunicat de presă.

foto- pagină facebook, Poliția Locală Târgoviște
La o căutare rapidă pe pagina de facebook a Poliției Locale Târgoviște se poate observa cu ușurință că nu există, nici mesaje inadecvate, nici solicitări.

Foto- pagină facebook, Poliția Locală Târgoviște (postare luna mai 2019)
Cea mai recentă "solicitare" este din luna mai 2019, când un târgoviștean solicita parola de intrare în oraș, la deja celebrul miting al PSD, de la Târgoviște, în campania electorală pentru alegerile europarlamentare, atunci când șoferilor, ce intrau în Târgoviște, l-i se solicita o parolă, de către polițiști, pentru a fi lăsați să pătrundă în oraș cu mașinile.
Sursa foto articol- pagină facebook, Poliția Locală Târgoviște
Citește și:
- 21:30 - Călin Georgescu, mesaj crucial după retragerea licenței Realitatea Plus: "Este o nedreptate periculoasă, atât CCR, cât și CNA conduc România în locul poporului român!”- președintele interzis de Sistem, în direct la Culisele Statului Paralel
- 21:28 - Kanye West, interzis în Marea Britanie din cauza declarațiilor antisemite. Festivalul Wireless, anulat
- 21:08 - A murit Mircea Lucescu. Cariera uriașă a celui mai titrat antrenor român
- 21:02 - Călin Georgescu, mesaj crucial după retragerea licenței Realitatea Plus: „Un abuz și o nedreptate periculoasă. Ora 20:55, președintele interzis de Sistem, în direct la Culisele Statului Paralel - LIVE TEXT
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Dambovita și pe Google News











