În ce stadiu este proiectul de construcție a celor 4 stații de reîncărcare pentru vehicule electrice şi electrice hibrid plug-in la Târgovişte

statie electrica
La nivelul municipiului Târgoviște contractul de finanțare este semnat, fiind vorba de 4 stații electrice de încărcare. Acestea vor funcționa în zona stadionului, pe strada Justiției, la Piața Bărăției, la Complexul Turistic de Natație și la parcarea de lângă BRD.În acest moment construcția acestor stații electrice este la stadiul de branșament electric.Târgoviștea este oraș România care a accesat acest program.Prezent în Dâmbovița, la Centrul Renault, la începutul săptămânii, pentru lansarea oficială a Programelor Rabla Clasic și Rabla Plus, directrul Administrației Fondului de Mediu, Cornel Brezuică, a afirmat faptul că, în momentul de față, se lucrează la mai multe proiecte prin care se vor construi 1.200 de stații de reîncarcare a mașinilor electrice.Aceste proiecte se vor realiza în colaborare cu unitățile administrativ teritoriale din orașe și municipii.De asemenea, pentru dezvoltarea infrastructurii alte 100 asemenea puncte vor apărea pe autostrăzi și drumuri naționale, amplasate din 100 în 100 de kilometri."Venind în sprijinul Programului Rabla Plus, AFM a finanțat, finanțează în continuare infrastructura de încarcare a acestor autoturisme. Acest program se axează pe doua componente: un program care se adresează autorităților publice locale, municipii resedință de judet, unde apreciem ca la sfârșitul anului vom avea contracte pentru, undeva la, 1200 de stații de încarcare, iar a doua componentă este aceea de a realiza, pe cele mai importante drumuri naționale, europene și autostrăzi, din sută în sută de kilometri, a instalațiilor de încărcare a mașinilor electrice, tocmai pentru a crea o mobilitate și a putea iesi din localități cu aceste mijloace de transport." a precizat acesta.În prezent, statiile de acest fel care există în țară sunt putine, majoritatea fiind construite de către societăți private.
Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte REALITATEADEDAMBOVITA.NET pe FACEBOOK
Citește și:
- 19:40 - Incident aviatic în Capitală: un avion care zbura spre Egipt revine de urgență la sol
- 14:16 - Statul ne scoate la tablă ca să vadă tot cartierul cine a sărit peste plata impozitului
- 14:07 - Scandal pe Aeroportul Otopeni. O mamă acuză un tratament abuziv
- 14:03 - SURSE Văduva lui Gabriel Cotabiță, administrator la un salon de masaj unde se practica prostituția
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Dambovita și pe Google News











