Intrare gratuită în "Complexul Muzeal Curtea Domnească din Târgoviște", la Ora Pământului

complex muzeal curtea
Complexul Muzeal Curtea Domenească din Târgoviște, ce cuprinde și celebrul turn al Chindiei, anunță că Ora Pământului va fi sărbătorită prin acces gratuit, pentru doritori, în cadrul muzeului. Evenimentul va avea loc sâmbătă, 30 martie 2019, între orele 17-18.
Ora Pãmântului (Earth Hour) este un eveniment internațional, organizat în ultima sâmbãtã a lunii martie a fiecãrui an, care are ca scop sensibilizarea utilizatorilor de energie electricã fatã de problema dioxidului de carbon emis în atmosferã la producerea energiei electrice.

Consiliul Judeţean Dâmboviţa şi Complexul Naţional Muzeal “Curtea Domnească”, participă la acest demers internațional, invitându-vă să petreceţi o oră în cadrul celui mai important obiectiv turistic din judeţul Dâmboviţa. Astfel, sâmbătă, 30 martie 2019, între orele 17:00 – 18:00, intrarea va fi liberă în cadrul Ansamblului Monumental „Curtea Domnească” Târgovişte.
Începând de duminică, 31 martie 2019, odată cu trecerea la ora de vară, Complexul Naţional Muzeal ”Curtea Domnească” Târgoviște anunță modificarea programului de vizitare al muzeelor aflate în administrare: Ansamblul Monumental “Curtea Domnească” poate fi vizitat între orele 09:00 -18:30, cu menţiunea că ultimul bilet va fi eliberat la ora 18.00.
Astfel, cel mai cunoscut obiectiv turistic din judeţul Dâmboviţa va fi deschis şase zile pe săptămână, de marţi până duminică, preţul unui bilet fiind de 12 lei pentru adulţi şi 6 lei pentru elevi, studenţi şi pensionari.
Programul muzeelor din Târgovişte ce aparţin C.N.M. “Curtea Domnească” Târgovişte va fi de marţi până duminică, între orele 09:00 -17:00, preţul unui bilet fiind de 8 lei pentru adulţi şi 4 lei pentru elevi, studenţi şi pensionari. Muzeele din judeţ vor fi deschise de miercuri până duminică, excepţie făcând primul şi al treilea week-end al fiecărei luni, iar preţul unui bilet este de 6 lei pentru adulţi şi 3 lei pentru elevi, studenţi şi pensionari.
Citește și:
- 21:30 - Călin Georgescu, mesaj crucial după retragerea licenței Realitatea Plus: "Este o nedreptate periculoasă, atât CCR, cât și CNA conduc România în locul poporului român!”- președintele interzis de Sistem, în direct la Culisele Statului Paralel
- 21:28 - Kanye West, interzis în Marea Britanie din cauza declarațiilor antisemite. Festivalul Wireless, anulat
- 21:08 - A murit Mircea Lucescu. Cariera uriașă a celui mai titrat antrenor român
- 21:02 - Călin Georgescu, mesaj crucial după retragerea licenței Realitatea Plus: „Un abuz și o nedreptate periculoasă. Ora 20:55, președintele interzis de Sistem, în direct la Culisele Statului Paralel - LIVE TEXT
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Dambovita și pe Google News











