Juniorii Chindiei, campioni la „Cupa Centenarului Marii Uniri”

coperta

Conducerea Consiliului Județean Dâmbovița a participat vineri, 2 noiembrie, la premierea juniorilor de la Chindia Târgoviște care au câștigat trofeul turneului ”Cupa Centenarului Marii Uniri”. Evenimentul a avut loc la Primăria Târgoviște.Evenimentul sportiv anterior amintit, organizat de Primăria Municipiului București, prin Compania Municipală de Sport, în perioada 29 octombrie 2018 – 1 noiembrie 2018, se află la prima ediție și reprezintă unul dintre cele mai importante turnee de fotbal din România dedicate copiilor cu vârste cuprinse între 6 și 10 ani.Din cei 3.500 de înscriși și cele 277 de echipe concurente, juniorii Chindiei Târgoviște s-au întrecut cu alte 63 de echipe care au concurat la categoria de vârstă celor născuți în anul 2008. Echipa micilor jucători ai echipei târgoviștene a reușit să câștige trofeul turneului, câștigând finala în fața echipei Prosport Academy București.





Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 21:07 - Secția de Pediatrie a spitalului din Mangalia, ÎNCHISĂ după ce singurul medic și‑a luat concediu prelungit. Părinții revoltați cer găsirea unei soluții
- 19:35 - Ministrul Sănătății, după moartea la școală a adolescentului din Bacău: „Nu apăr pe nimeni. Posibile greșeli, dacă s-a greșit vor fi sancțiuni”
- 18:47 - Scandal uriaș la AJVPS Vâlcea. Acuzații de abuzuri, intimidări, braconaj, sclavagism și afaceri cu hrana animalelor - DOCUMENTE
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Dambovita și pe Google News














