Mihaela Bilic, despre rețeta perfectă pentru masa de Revelion: Potrivită pentru siluetă, dar și foarte gustoasă

Mihaela Bilic, despre rețeta perfectă pentru masa de Revelion: Potrivită pentru siluetă, dar și foarte gustoasă
Există un preparat care se potrivește tuturor gusturilor și siluetelor
Gătită la cuptor sau la grătar, din porc ori curcan, servită caldă sau rece, simplă ori alături de o garnitură – friptura este alegerea ideală pentru masa de Revelion, recomandă nutriționistul Mihaela Bilic.
„Există un preparat care se potrivește tuturor gusturilor și siluetelor: friptura! Poate fi făcută la cuptor sau pe grătar, din carne de porc sau curcan, consumată caldă sau rece, simplă, cu salată ori cu murături – friptura vă salvează din orice impas”, explică specialistul.
Potrivit Mihaelei Bilic, friptura este un aliment sățios, bogat în proteine și fier, cu efect antianemic și benefic pentru controlul greutății.
„Frăgezimea și gustul depind atât de modul de preparare, cât și de conținutul de grăsime – aceasta dă savoare cărnii. Evitați însă să o gătiți excesiv: proteinele se coagulează la temperaturi înalte, făcând friptura mai tare și greu de digerat. Fierul rămâne neschimbat, indiferent dacă e făcută în sânge sau bine pătrunsă.”
Compoziția cărnii include 20-25% proteine, 5-20% grăsime și lipsa totală a fibrelor și carbohidraților. Pentru un meniu echilibrat, Bilic recomandă asocierea cărnii cu garnituri precum cartofi, orez, pâine sau mămăligă, dar și cu legume, salată sau murături. Farfuria ideală ar trebui să conțină jumătate legume, un sfert carne și un sfert produse făinoase.
„Dacă vreți să vă mențineți silueta, combinați carnea doar cu legume — fără făinoase. Proteinele și legumele sunt combinația perfectă pentru a mânca pe săturate fără riscul de îngrășare, inclusiv seara, deoarece proteinele nu se transformă în grăsime de depozit”, adaugă nutriționistul.
Pentru cei care merg în vizite și se confruntă cu mese îmbelșugate, Mihaela Bilic are o recomandare clară: „Alegeți friptura cu salată – este soluția ideală pentru sărbători și, mai ales, pentru a scăpa rapid de kilogramele acumulate… dar nu chiar acum, ci după Revelion!”
Citește și:
- 21:30 - Călin Georgescu, mesaj crucial după retragerea licenței Realitatea Plus: "Este o nedreptate periculoasă, atât CCR, cât și CNA conduc România în locul poporului român!”- președintele interzis de Sistem, în direct la Culisele Statului Paralel
- 21:28 - Kanye West, interzis în Marea Britanie din cauza declarațiilor antisemite. Festivalul Wireless, anulat
- 21:08 - A murit Mircea Lucescu. Cariera uriașă a celui mai titrat antrenor român
- 21:02 - Călin Georgescu, mesaj crucial după retragerea licenței Realitatea Plus: „Un abuz și o nedreptate periculoasă. Ora 20:55, președintele interzis de Sistem, în direct la Culisele Statului Paralel - LIVE TEXT
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Dambovita și pe Google News











