Militarii veterani de la AMMVD, consiliați psihologic de căre specialiștii din MApN

received_394987807792710
Stresul a devenit „boala” secolului. Militarii români prezenți în teatrele de operații, de multe ori sunt puși în situații periculoase, trăind sentimente de frică și neajutorare.Mulți se întorc din misiuni fără a prezenta astfel de simptome, dar există totuși un număr considerabil care, întorcându-se în sânul familiei și reintegrându-se în mediul profesional au probleme de reacomodare, tocmai ca urmare a unor astfel de tulburări de stres posttraumatic, spun specialiștii.Asociația Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități „Sf. Mare Mucenic Dimitrie – Izvorâtorul de Mir” nu putea rămâne indiferentă la problemele existente ale veteranilor din teatrele de operații, astfel că, în urma unei întâlniri cu domnul Colonel Vasile Doru Marineanu s-au pus bazele unui contract de parteneriat cu Centrul Național Militar de Psihologie și Sănătate Comportamentală al M.Ap.N.„Pașii mici pe care îi face sunt pentru oameni mari, veteranii noștri de astăzi. Până la înființarea primului Centru de Recuperare si Refacere pentru Veterani vom căuta cele mai bune soluții pentru tratarea urmelor de „răni” rămase în sufletul, mintea și trupul lor. Împreună susținem veteranii”, spun veteranii.
AMVVD construieşte lângă Mănăstirea Dealu, Târgovişte, acolo unde a fost instruit în tinereţe regele Mihai I, un centru de recuperare. Este primul centru din România destinat recuperării fizice şi psihice a militarilor veterani şi a militarilor răniţi în teatrele de operaţii din Balcanii de Vest, Irak şi Afganistan, cât şi a celorlalti membri ai asociaţiei.Centrul, format din două clădiri (pavilioane) se aflălângă la Mănăstirea Dealu, din comuna Aninoasa, şi are o suprafaţă de 102.000 mp2. Clădirile Spitalului Mănăstirea Dealu au fost ridicate în 1912, când acolo a funcţionat Liceul Militar “Nicolae Filipescu”, unde a învăţat şi regele Mihai.Asociaţia este formată în anul 2013, iar la ora actuală numără peste 12.500 de membri: militari, poliţişti, veterani, veterani cu dizabilităţi, adică militari răniţi, văduve şi 2.500 de membri asociaţi din societatea civilă (medici, sportivi campioni, artişti).Spitalul va cuprinde zeci de mini apartamente, în care militarii vor fi trataţi alături de familie, spaţii de tratament, cazare, recreere, locuri de joacă pentru copii, alte facilităţi pentru tratament şi odihnă.Practic, Centrul va dispune de nişte apartamente mai mici. Sunt luaţi în vizor atât văduvele, cât şi copiii orfani.Până în prezent, 28 de militari români şi-au pierdut viaţa în teatrele de operaţii din Afganistan şi Irak şi 180 militari au fost răniţi.AMVVD este formată în anul 2014, iar la ora actuală numără peste 10.000 de membri: militari, poliţişti, veterani, veterani cu dizabilităţi, adică militari răniţi, văduve şi 2.000 de membri asociaţi din societatea civilă.
Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte REALITATEADEDAMBOVITA.NET pe FACEBOOK
Citește și:
- 18:58 - Mitul „administratorului model” Ilie Bolojan, spulberat de Curtea de Conturi
- 16:54 - Reacția lui Raed Arafat după ce un medic a fost agresat într-un spital din Maramureș
- 16:50 - Viscolul închide drumuri și lasă localități fără electricitate
- 15:26 - STB, „gaura neagră” a Capitalei: 10.000 de angajați și o politizare cronică pe banii bucureștenilor
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Dambovita și pe Google News
_4f88515c25_a3b9209761.webp)










