Situație mai puțin obișnuită în Dâmbovița. În aceiași zi (1 noiembrie 2019) polițiștii dâmbovițeni au ridicat de acasă trei bărbați, din județ, și i-au dus direct la Penitenciarul Mărgineni. Fiecare dintre cei trei reținuți avea emis pe numele său câte un mandat de executare a pedepsei închisorii.
Se întâmplă destul de rar, dacă nu chiar niciodată, ca trei persoane să fie săltate de polițiștii dintr-un județ și transferate direct la penitenciar, în aceiași zi. Situația unicat a fost consemnată însă în Dâmbovița, în ziua de 1 noiembrie 2019.
Concret,potrivit IPJ Dâmbovița:
"Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Târgoviște au pus în aplicare un mandat de executare a unei pedepse privative de libertate emis pe numele unui târgoviștean de 67 de ani.
Acesta a fost condamnat la 2 ani și 6 luni de închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice de către o persoană aflată sub influența băuturilor alcoolice și ucidere din culpă."
Alte două mandate de executare a pedepsei închisorii au fost puse în aplicare, tot ieri, 1 noiembrie 2019, de polițiștii de la Găești.
Foto- Penitenciar Mărgineni
Bărbații, unul din Răscăeți, iar celălalt din Mătăsaru, au fost condamnați la executarea unor pedepse privative de libertate pentru comiterea infracțiunilor de înșelăciune, ucidere din culpă și conducere a unui autovehicul pe drumurile publice de către o persoană care nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Toți cei trei au fost depuși în Penitenciarul Mărgineni, din Dâmbovița, pentru ispășirea pedepselor.