CIOLACU CERE O INFORMARE LEGATĂ DE STADIUL PROCESULUI DE RECALCULARE A PENSIILOR

CIOLACU CERE O INFORMARE LEGATĂ DE STADIUL PROCESULUI DE RECALCULARE A PENSIILOR
"Românii trebuie să aibă garanţia că nu scade nicio pensie"
Premierul Marcel Ciolacu a cerut miercuri ministrului Muncii şi preşedintelui Casei de Pensii să trimită, până la finalul acestei săptămâni, o informare legată de stadiul procesului de recalculare a pensiilor.
"Vreau să încep prin a-i cere ministrului Muncii şi preşedintelui Casei de Pensii să trimită, până la finalul săptămânii, o informare legată de stadiul procesului de recalculare a pensiilor. Câte decizii au ajuns deja la pensionari, care este procentul de contestări şi cum se desfăşoară procedura de refacere a deciziilor de recalculare unde se constată erori", a spus premierul, la începutul şedinţei de Guvern.
El a solicitat, de asemenea, ca tuturor pensionarilor să li se trimită zilele următoare un document oficial prin care să fie informaţi că oricare ar fi calculul legat de contributivitate pensia lor nu scade.
"Românii trebuie să aibă garanţia că nu scade nicio pensie şi orice greşeală se poate repara şi orice sumă se recuperează. 3,8 milioane de pensii cresc, adică 83% din total, ăsta este un fapt cert", a conchis prim-ministrul.
AGERPRES
Citește și:
- 12:55 - Echipele ELCEN efectuează o analiză tehnică detaliată pentru identificarea cauzelor producerii incendiului de la CET Vest
- 11:55 - Prețuri carburanți 22 aprilie 2026: Motorina s-a ieftinit din nou. Unde găsești benzină sub 8 lei
- 09:00 - „Nu ucideți TAROM!”: Protest masiv anunțat în Piața Victoriei după ce vicepremierul Oana Gheorghiu a cerut desființarea companiei
- 08:18 - Acces istoric pentru România: exporturi de lactate către China - o piață de zeci de miliarde de dolari
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Dambovita și pe Google News














