EXCLUSIV LEGILE PUTERII Doina Pârcălabu: Peste 950.000 sunt beneficiari ai pensiei sociale minime

Nedreptățile din sistemul de protecție socială, explicate de un specialist
„Din păcate, în situația unei surse de venituri foarte mici sunt un număr foarte mare de concetățeni ai noștri și este vorba de persoanele în vârstă, care așteaptă drepturile de pensie ca unica sursă de venit și, așa cum știm, atât valorile medii statistice sunt foarte mici, iar în cazuri particulare sunt și mai mici, pentru că peste 950.000 sunt beneficiari ai acelei pensii sociale minime. Noi suntem în această situație pentru că nu pensia este de vină. Pensia ar trebui să aibă corespondență cu contributivitatea, cu ceea ce ți-ai asigurat în timpul vieții active. Este vorba de sistemul de protecție socială, care din păcate așa cum este organizat în România este partajat între sistemul național, partea de reglementare fiind la nivel național, iar partea de procesare a cazurilor aflate în dificultate se află la nivelul primăriilor, iar drepturile bănești sunt acordate de către autoritățile locale, care au o dublă finanțare și în mare parte acestea trebuie să asigure plata din veniturile proprii. Ori noi știm că acolo, la nivelul unităților administrativ teritoriale, consiliile locale decid mai întâi să își acopere drepturile salariale, celelalte obligații fiscale și abia în cele din urmă se apleacă pentru acordarea drepturilor de protecție socială cetățenilor de pe raza localității respective”, a declarat fostul președinte al Casei Naționale de Pensii, Doina Pârcălabu, la „Legile Puterii”.
„În aceste momente în care ne apropiem de mari sărbători ale românilor, cum sunt Paștele și Crăciunul, de multe ori biserica vine și face mai mult decât ar trebui să facă statul, care are surse destinate pentru astfel de situații. Ori cred că nu era lipsit de interes într-o situație în care ne confruntăm cu o pandemie și mulți dintre bătrânii noștri nu se pot deplasa, sau din teamă de a nu se îmbolnăvi nu se deplasează, pensiile nu au fost indexate în cazul celor care au și o pensie, ar fi trebuit statul să se gândească să vină cu o formă de sprijin în astfel de momente importante pentru noi toți”, a concluzionat Pârcălabu.
Sursa: Realitatea de Bucuresti
Citește și:
- 15:14 - România, tot mai dependentă de gazul extern. Importurile au crescut masiv, pe fondul declinului extracției interne
- 12:32 - Ciobanii din Sibiu se revoltă față de acordul Mercosur
- 19:34 - România: făină ieftină, pâine scumpă. De ce produsele de bază costă mai mult decât în Spania sau Italia
- 12:05 - Minerii protestează în fața Guvernului: cer venituri compensatorii și tichete de masă
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Dambovita și pe Google News










