Insolvența Romaero: pe cine vrea CEC Bank să numească administrator judiciar

Insolvența Romaero: pe cine vrea CEC Bank să numească administrator judiciar
Primii creditori al companiei Romaero, intrată oficial în insolvență, sunt 2 entități cu roluri-cheie la precedenta tentativă de restructurare a companiei
Primii creditori al companiei Romaero, intrată oficial în insolvență, sunt 2 entități cu roluri-cheie la precedenta tentativă de restructurare a companiei aeronautice de stat, demarată în urmă cu circa 3 ani și jumătate, scrie Adevarul.
Prima este banca de stat CEC Bank, iar a doua firma de consultanță CIT Restructuring, parte a grupului Impetum al familiei Cionca.
Potrivit cererii de intrare în insolvență obţinută de „Adevărul”, CEC Bank cere instanței să desemneze în calitate de administrator judiciar consorțiul format din Infineza Restructuring SPRL și Prime Insolv Practice SPRL.
Firma de insolvență Prime Insolv Practice SPRL ar fi fost înființată în anul 2010 de către fostul parlamentar secretar de stat PSD Șerban Nicolae asociații acestei firme fiind Andreea Florentina Blejnar – fosta soție a lui Sorin Blejnar, fost șef al ANAF arestat într-un dosar de corupție, Ioana Toma și avocata Tatiana Manolache Onofrei.
Creanță certă de peste 80 de milioane de lei
În cererea remisă Tribunalului București, CEC Bank argumentează că a solicitat insolvența Romaero deoarece are de recuperta de la compania de tehnică aeronautică peste 80 de milioane de lei. Pentru o parte din împrumuturi, Romaero a încheiat garaţii reale imobiliare pentru zeci de terenuri.
CITR a elaborat și derulat planul de restructurare
CIT Restructuring a elaborat și derulat planul de restructurare încă din 2020, în baza căruia CEC Bank a acordat Romaero credite în sumă totală de circa 60 milioane lei, potrivit datelor profit.ro.
Obiectivul era recuperarea măcar parțială a datoriilor bugetare ale companiei, care se cifrau la peste 330 milioane lei la finalul lui 2019. Conform termene.ro, la 30 septembrie 2023, Romaero avea restanțe la stat în sumă totală de aproape 436 milioane lei, cu tot cu dobânzi și penalități.
Romaero, specializată în producție, servicii și cercetare-dezvoltare în domeniul aeronauticii pentru aeronave civile și militare de pasageri sau cargo, încearcă din nou să scoată bani de capital de lucru și investiții de la acționarii săi minoritari privați, cele 7 tentative anterioare soldându-se cu eșecuri.
Citește și:
- 18:58 - Mitul „administratorului model” Ilie Bolojan, spulberat de Curtea de Conturi
- 15:14 - România, tot mai dependentă de gazul extern. Importurile au crescut masiv, pe fondul declinului extracției interne
- 12:32 - Ciobanii din Sibiu se revoltă față de acordul Mercosur
- 19:34 - România: făină ieftină, pâine scumpă. De ce produsele de bază costă mai mult decât în Spania sau Italia
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Dambovita și pe Google News
_4f88515c25_a3b9209761.webp)









