Intres enorm pentru Chindia-Viitorul. Fanii târgoviștenilor au achiziționat deja peste 2000 de bilete

suporteri chindia
Prima partidă pe care Chindia Târgoviște o dispută , pe teren "propriu", în liga I ,după o pauză de peste două decenii, a stârnit un interes enorm în rândul suporterilor târgovișteni, în ciuda faptului că meciul are loc la Ploiești. Deja peste 2000 de bilete au vândut cei de la Chindia.

Foto- Casa bilete, stadion "Eugen Popescu", Târgoviște (17 iulie 2019)
Chindia susține, vineri, 19 iulie 2019, primul meci "acasă" din campionatul ligii I de fotbal, ediția 2019-2020. Partida, ce are loc la Ploiești, pe stadionul "Ilie Oană" în compania celor de la Viitorul Constanța, a stârnit un intres enorm în rândul fanilor târgovișteni.
Chiar dacă vor trebui să facă deplasarea la Ploiești (aproximativ 45 de km distanță de Târgoviște) pentru a își urmării favoriții, iar meciul se va încheia târziu în noapte (partida începe la ora 21.00) fanii au dat năvală pentru a își achiziționa bilete, ce au fost puse în vânzare doar din data de 16 iulie.

Chindia a vândut, până joi dimineață, aproximativ 2.000 de bilete, spun surse din club.

Foto- suporteri Chindia Târgoviște (sursa- facebook, FC Chindia Târgoviște)
Tichetele, cu prețuri între 10 lei la Tribuna I și 12 lei la Tribuna 0, se comercializează atât la casele de bilete ale stadioanelor din Târgoviște și Ploiești, cât și online, pe myticket.ro. Cele mai bune locuri, cele de la Tribuna 0, sunt epuizate în proporție de 95%. În funcție de solicitări, oficialii Chindiei iau în calcul să deschidă și tribuna a II-a a arenei din Ploiești. Altfel, clubul va pune la dispoziția suporterilor și mijloace de transport pentru deplasare, după cum au precizat oficiali din interiorul clubului.
Citește și:
- 19:33 - Cristian Chivu, desemnat antrenorul sezonului în Serie A după ce a câștigat eventul cu Inter Milano
- 14:31 - Final de eră la Manchester City. Pep Guardiola pleacă după 10 ani și 20 de trofee cucerite
- 12:40 - Surprize majore în lotul Angliei pentru Mondiale. Tuchel lasă în afară nume importante și mizează pe decizii neașteptate
- 10:50 - Gigi Becali, atac la Valeriu Iftime după declarațiile despre FCSB: „Întrebați-l înainte cât a băut”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Dambovita și pe Google News














