Polițiștii specializați în investigații criminale de la Poliția Orașului Găești au documentat activitatea infracțională a două persoane bănuite de comiterea infracțiunii de tâlhărie. Una dintre acestea, o femeie din județul Vâlcea, a fost reținută pentru 24 de ore, urmând ca pe parcursul acestei zile să fie prezentată în fața magistraților pentru dispunerea unei măsuri preventive.

„La data de 5 februarie a.c., poliţiştii din cadrul Formaţiunii Investigaţii Criminale Găeşti au probat activitatea infracţională a două persoane, un bărbat şi o femeie, ambii din localitatea Râmnicu Vâlcea, judeţul Vâlcea, bănuite de săvârşirea infracţiunii de tâlhărie. Femeia a fost reţinută pe bază de ordonanţă, pentru 24 de ore, urmând ca astăzi, 6 februarie, să fie prezentată Parchetului de pe lângă Judecătoria Găeşti cu propunere de arestare preventivă”, se arată într-un comunicat al IPJ Dâmboviţa.

Totodată, polițiștii continuă cercetările în vederea depistării celui de al doilea bănuit, care, în prezent se sustrage cercetărilor.

În urma cercetărilor efectuate, polițiștii au stabilit că, la data de 4 februarie a.c., bănuiții s-ar fi deplasat cu un autoturism pe raza localității Picior de Munte, ar fi abordat pe stradă un bărbat de 64 de ani pe care l-ar fi deposedat de 1.000 de lei.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte REALITATEADEDAMBOVITA.NET pe FACEBOOK

Articolul precedentPrinși de Poliție după ce au furat două tablete dintr-o societate comercială
Articolul următorAplicațiile pe calculator, necunoscutele care și-au găsit rezolvare pentru dascălii târgovișteni