Un tânăr de 21 de ani a ajuns la spital, sâmbătă după-amiază, după ce s-a răsturnat cu mașina pe Aleea Mănăstirii, din municipiul Târgoviște.

Într-o zonă în pantă, acesta a pierdut controlul volanului și a ieșit în decor. Pompierii l-au găsit pe tânăr rănit, iar mașina cu roțile în sus.

“Intervenție în cazul unui accident rutier în municipiul Târgoviște, Aleea Mănăstirii Dealu. La locul evenimentului rutier, echipajele de pompieri au identificat o persoană rănită, care a primit primul ajutor de la paramedicii SMURD.

Victima, un bărbat de 21 de ani, a fost preluat de echipajul SAJ Dâmbovița și transportat la Unitatea Primiri Urgențe Târgoviște.

Au acționat pompierii Detașamentului Târgoviște cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, o autospecială de descarcerare și o ambulanță SMURD”, au transmis pompierii dâmbovițeni.

Sursa: Realitatea de Dambovita

Articolul precedentA fost eliminată obligativitatea completării PLF-ului la intrarea în România
Articolul următorRĂZBOI Ucraina. ZIUA 18. 9 morți și 57 de răniți într-un atac al rușilor asupra unei baze militare. Rușii folosesc proiectile cu fosfor