Senatorul dâmbovițean Adrian Țuțuianu, membru al PRO România, intervine în scandalul Kovesi. Țuțuianu spune că că fosta șefă a DNA este vinovată „măcar de proasta gestionare a DNA”. Țuțuianu consideră normală anchetarea lui Kovesi.

Într-o conferință de presă, susținută la sediul PRO România Dâmbovița, Adrian Țuțuianu s-a ferit să exprime o părere tranșantă, legat de scandalul momentului, în ceea ce privește anchetarea Laurei Codruța Kovesi. Țuțuianu spune că nu și-a schimbat părerea, în ceea ce privește DNA, comparativ cu ceea ce spunea în urmă cu șase luni, atunci când încă mai era membru PSD.Țuțuianu s-a ferit însă să o acuze pe Kovesi de ceva, așa cum fac mulți dintre foștii săi colegi din PSD, spunând doar că nimeni nu trebuie să fie mai presus de lege.

” Nimeni nu este mai presus de lege. Dacă există o investigație cu privire la doamna Kovesi , înțeleg că există vreo 18 plângeri penale. Instituțiile trebuie să își facă datoria. Nu mi-am schimbat pozițiaLa DNA s-au făcut abuzuri și cei care au săvârșit abuzuri trebuie să răspundă.Și cazurile Onea, „Portocală”, Man, Brașov, nu mai știu cum îl cheamă, astea nu sunt lucruri care pot fi trecute cu vederea într-un sistem democratic. Sunt lucruri grave. Cel puțin din perspectiva asta doamna Kovesi se face vinovată, dacă nu de fapte penale, să spunem că nu i-a instigat, măcar de prostul management al instituției.De aceea eu cred că normal este ca toată lumea să tacă.Cei care până mai ieri clamau ca instituțiile să își facă datoria să aibă aceiași regulă și astăzi.Văd că la români legea-i foarte bună când se aplică altora.E ca în fabula lui Alexandrescu, <Câinele și cățelul>”.

A spus A. Țuțuianu.

Articolul precedentMeci suspect, la pariuri, cu o echipă de fotbal din Dâmbovița, la un amical din Antalya
Articolul următorUn bărbat din zona Moreni s-a ales cu ordin de protecție după ce și-a agresat soția