Descoperire șocantă a polițiștilor, în cazul accidentului de la Bâldana, din Dâmbovița. După ce inițial se crezuse că o singură persoană a fost accidentată mortal de TIR-ul implicat în accident, la ridicarea mașinii răsturnate, sub aceasta, a fost descoperit corpul neînsuflețit al unei femei.

În cazul accidentului de la Bâldana, de pe DN 71, petrecut în această dimineață (detalii aici www.realitateadedambovita) s-a crezut că doar un bărbat, acroșat de TIR-ul ce a derapat pe șoseaua udă, a decedat.

După ridicarea mașinii căzute pe o parte, la marginea drumului, polițiștii au făcut o decsoperire șocantă. Sub mașină se mai afla un corp neînsuflețit. Este vorba de o femeie în vârstă de 49 de ani.

Bărbatul decedat, descoperit inițial, avea 60 de ani, iar femeia, de 49 de ani este, conform IPJ Dâmbovița, cel mai probabil, soția acestuia.

Conducătorul TIR-ului, ce a derapat, cel mai probabil din cauza neadaptării vitezei de deplasare la condițiile de drum (curbă), este în vârstă de 61 de ani.

În cauză se continuă cercetările. Pentru cele două persoane găsite decedate la fața locului , medicii de pe Ambulanță, sosiți la fața locului, nu au mai putut face nimic, aceștia decedând pe loc, în momentul în care au fost izbiți de TIR.

Articolul precedentGrefierii dâmbovițeni ies în stradă, contra „injustiției sociale”
Articolul următorIon Balint, cunoscut drept Nuţu Cămătaru, va fi eliberat din Penitenciarul Găești