Clubul de fotbal  Chindia Târgoviște a anunțat măsuri organizatorice excepționale, înainte de confruntarea cu Petrolul Ploiești, din liga a II-a de fotbal. Conducerea clubului târgoviștean a lansat un apel către suporterii clubului prahovean, avertizându-i că doar 250 dintre aceștia vor putea pătrunde pe stadionul „Eugen Popescu”, locurile fiind limitate din cauza capacității reduse a stadionului din Târgoviște, unde doar o tribună poate găzdui spectatori.

Confruntarea dintre Chindia Târgoviște (locul IV, 50 puncte) și Petrolul Ploiești (locul V, 49 de puncte) două dintre candidatele la obținerea promovărrii în prima ligă se anunță a fi unul cu scântei. Cum la meciul de pe stadionul „Eugen Popescu” din Târgoviște, din data de 10 martie, ora 15.00, și-au anunțat prezența numeroși fani ai echipei prahovene, clubul gazdă a organizat o conferință de presă în care a anunțat că pentru evitarea oricăror incidente, la acestă partidă au fost luate măsuri execepționale.

Doar 250 de suporteri ai „lupilor galbeni” vor putea intra pe arenă, prin o singură poartă de acces a stadionului, ce va fi rezervată pentru aceștia. Cum la Târgoviște intrarea, la meciurile echipei de fotbal, a fost gratuită mereu, la această partidă clubul gazdă a gândit un sistem de acces pe bază de invitație.

Și suporterii gazdelor vor trebui să treacă de trei filtre de control, înainte de intrarea în stadion și vor primi o invitație gratuită. Președintele clubului Chindia, Marcel Ghergu, spune că orice tentativă de infiltrare a suporterilor petroliști, în sectorul de tribună rezervat pentru suporterii gazdelor, va fi zădărnicită, așa că fanii Petrolului ar fi bine să se grupeze pentru acces doar la intrarea ce le va fi rezervată.

(video)

Articolul precedentProtest spontan la Arctic Găești. Angajații cer renegocierea salariilor
Articolul următorFoto-Video| Un incendiu a făcut ravagii la Cornești. Un bărbat a ajuns la spital cu arsuri de gradul II