Drumul județean ce face legătura între DN 71-Cota 1000 și zona turistică montană Padina-Peștera continuă să fie parțial închis. Administratorul drumului spune că cel puțin până în 16 ianuarie drumul rămâne închis, din cauza viscolului.

Urmările avalanșei,care a blocat DJ 713 în zona Dichiu și care a pus chiar în pericol viața unui șofer de pe un utilaj de dezăpezire, nu au putut fi îndepărtate prea ușor. Amănunte aici (www.realitateadedambovita.net)

Administratorul drumului, CJ Dâmbovița, ce execută și lucrările de dezăpezire în zonă, prin societatea proprie, SC. LDP (Societatea de Lucrări Drumuri și Poduri), anunță că s-a luat măsura ca traficul auto să fie restricționat în continuare pe acest drum.

„Avalanșa s-a produs pe traseul DJ 713 – Sinaia (Cota 1000) – Cabana Cuibul Dorului, în zona Cabanei Dichiu, ducând la întreruperea circulației. Constatările s-au efectuat de la Km 0 și până la limită județ Dâmbovița cu Prahova, locație de unde deplasarea nu a mai putut continua, din cauza depunerilor masive de zăpadă pe partea carosabilă.  

Astfel, de comun acord, Consiliul Județean Dâmbovița, SC LDP și Inspectoratul Județean de Poliție Dâmbovița au considerat necesară introducerea unei restricții, mai exact închiderea circulației, până cel târziu mâine (n.r. 16 ianuarie 2019), în jurul prânzului. Evaluarea a continuat cu deplasarea pe DJ714 și drumul de legătură până la cabana Dichiu, zonă în care a fost evidențiat și locul producerii avalanșei. În prezent, utilajele SC LDP acționează din această zonă către limita județului Dâmbovița cu Prahova, pe un sector de aproximativ 2 km, activitățile fiind îngreunate de viscolul puternic. Cu sprijinul salvamontiștilor, s-au realizat intervenții specifice pentru identificarea altor suprafețe predispuse la alunecări de zăpadă.”

Se precizează într-un comunicat de presă al CJ Dâmbovița.

IPJ Dâmbovița a precizat că, dat fiind faptul că în zonă există în continuare pericol de avalanșe, DJ 713 (km 6-16) este închis traficului auto, pe o perioadă nedeterminată. Redeschiderea traficului auto nu se poate face decât cu acordul polițiștilor de la circulație, de la IPJ Dâmbovița.

Articolul precedentFoto-Video| Avalanșa a surprins un utilaj de dezăpezire, pe DJ 713.Șoferul s-a salvat în ultimul moment
Articolul următorTrupă de lăutari denunțată la Fisc de miri, pentru că nu au primit bon fiscal