O noua alianță, de această dată post electorală, se prefigurează în județul Dâmbovița. Președinții PNL DB și Pro România DB, nu au negat posibilitatea unei astfel de variante. Mai mult chiar, ambele formațiuni par hotărâte, prin ceea ce declară liderii acestora, să excludă varianta oricărei colaborări cu PSD.

Situația politică,înainte de campania electorală pentru alegerile locale,în judetul Dâmbovița, este de-a dreptul explozivă. Președintele PNL Dâmbovița, Virgil Guran,întrebat fiind , într-o conferință de presă, despre o posibilă alianță cu PRO România, post electorală, pentru formarea de majorități a spus că:

„E prematur să discutam despre o alianță (n.m. cu Pro România DB) acum. Totuși, am atâta experiență încăt să nu spun niciodată, niciodată. Un singur lucru pot să vă spun. Nu vom face nicio alianță cu PSD-ul. Putem să facem alianță cu oricine, chiar și la nivel national. Mai puțin PSD.”

La doar o zi distanță de această declarație a venit și declarația din partea Pro România Dâmbovița, din partea liderului formatiunii, Adrian Țuțuianu. Senatorul a afirmat, pe parcursul unei conferințe de presă, ca practic, posibilitatea de a forma o alianță cu PSD Dâmbovița, este din ce în ce mai puțin probabilă, Țuțuianu folosind și o metaforă pentru a explica situația relatiei PRO România DB-PSD DB< Când glonțul este pe țeavă e foarte greu să-l mai întorci, si eu am deja multe gloanțe pe țeavă>

„Domnul Cristi Stan (n.m. primar Municipiul Târgoviste, secretar excutiv PSD DB) nu a trecut prin opoziție niciodată. El a intrat în politică adus de mine în anul 2011 (n.m. Adrian Țuțuianu era președinte al PSD DB, la acea vreme). De atunci PSD a fost aproape tot timpul la putere. Dl. Cristian Stan a beneficiat de o perioadă foarte bună pentru afirmarea lui ca edil al municipiului Târgoviște. Cred că n-a înțeles un lucru, nici el și nici colegii lui din partid, că un partid politic, oricât ar fi de mare, are nevoie de aliați. PSD-ul nu mai este cât a fost de mare.(…) Eu n-am orgolii, eu am răni adânci, făcute de cei care m-au exclus din partid și de cei care m-au trădat după. Domnul Cristi Stan era foarte vioi în poză,în luna martie 2019,lângă Liviu Dragnea, dupa aia era foarte vioi lângă Rovana Plumb,când au blocat orasul (n.m. miting PSD la Târgoviște). Astăzi este vioi în declaratii, dar nu face nimic ca să închege o alianță de centru stânga pentru municipiul Târgoviște.(…) „Odată glonțul băgat pe țeavă, e greu să-l mai întorci. Eu am băgat multe gloanțe pe țeavă.”

A spus Țuțuianu.

În ceea ce privește o posibila alianță post electorală cu PNL, tot Adrian Țuțuianu a spus că:

„Nici eu nu exclud o aliantă cu PNL, nu în orice condiții, pentru ca nu alergăm după scaune. Scaunele n-i le căștigăm singuri, noi de la PRo România.(…) Aștept invitația la dialog. Nu ne știm foarte bine, ne știm doar  că ne-am mai vazut la emisiunile tv. Dar așa cum am stat la masă cu PNL în 2012 (n.m. USL Dâmbovița) vom putea sta la masă și acum.”

Articolul precedentAvertizare meteo! Cod galben de furtuni puternice în toată țara (11-13 iunie)
Articolul următorAntrenorul Chindiei, Viorel Moldovan, se teme de meciul cu Dinamo: „Am mai fi avut nevoie de 2 săptămâni de pregătire”