Jucătoarea târgovișteană de tenis Sorana Cîrstea a aniversat cu o victorie împlinirea vârstei de 29 de ani. La Lugano, în Elveția, Sorana a trecut de primul tur al turneului WTA pe zgură, ce are premii în valoare totală de 250.000 de dolari.

Sursa fotoInstagram,Sorana Cîrstea

Sorana Cîrstea a aniversat în Elveția împlinirea vârstei de 29 de ani (născută în 7 aprilie 1990). Târgovișteanca a reușit să treacă de primul tur al turneului WTA de o jucătoare cu care s-a întâlnit rar în carieră, nemțoaica Mona Barthel.

Înaintea confruntării din acest an, dintre cele două, bilanțul întâlnirilor era echilibrat 1-1, ultima partidă, din 2017, fiind câștigată de româncă, la 10 ani distanță de prima confruntare.

În partida din primul tur al turneului de la Lugano (2019), Sorana a reușit să câștige (8 aprilie 2019) la capătul unei partide de mare luptă, în care a fost nevoită să revină, după ce a pierdut primul set.

Sorana Cîrstea- Mona Barthel 6/7, 6/2, 6/4

În turul al doilea, târgovișteanca, ce a sărbătorit aniversarea de 29 de ani la Lugano, după cum a anunțat și pe contul personal de instagram (foto), va juca cu învingătoarea dintre Polona Hercog și Carla Suárez Navarro (cap de serie nr.2 la turneu).

Articolul precedentAu fost luate măsuri radicale în focarul de pestă porcină africană de la Runcu
Articolul următorTânăr de 22 de ani reținut pentru tentativă de viol asupra unei bătrâne de 82 de ani