Un cutremur de 6,6 grade a avut loc în Albania și Un altul de 5,9 grade la granița dintre Croația și Bosnia Herțegovina, în această dimineață. Au fost zeci de replici în zonă. În Albania se înregistrează deja decese. Specialiștii români avertizează că un cutremur de aproximativ 7 grade se poate produce în zonă.
Un cutremur cu magnitudinea de 6.6 grade a avut loc azi dimineață în Albania, la aproximativ 40 de kilometri de capitala țării, Tirana.
Țările afectate au fost Bulgaria, Bosnia şi Herţegovina, Croaţia, Italia, Kosovo, Muntenegru, Serbia, Macedonia de Nord și Albania.
Ulterior alte două seisme importante au avut loc în Balcani.
În ziua de 26 Noiembrie 2019 la ora 08:08:23 (ora locală a României) s-a produs în ALBANIA un cutremur cu magnitudinea ml 5.8, la adâncimea de 10km.
Cutremurul s-a produs în apropierea următoarelor oraşe: 49km NV de Tirana, 140km SV de Prizren, 184km V de Skopje, 198km SV de Pristina, 210km E de Bari, 210km NE de Taranto, 267km S de Sarajevo, 291km SV de Nis.
În ziua de 26 Noiembrie 2019 la ora 11:19:27 (ora locală a României) s-a produs în CROATIA-BOSNIA AND HERZEGOVINA BORDER REGION un cutremur cu magnitudinea ml 5.9, la adâncimea de 18km.
Cutremurul s-a produs în apropierea următoarelor oraşe: 74km SV de Sarajevo, 103km S de Zenica, 119km E de Split, 176km S de Banja Luka, 254km N de Bari, 262km NV de Prizren, 267km SV de Zemun, 268km SV de Belgrade, 268km NV de Tirana, 269km SV de Novi Sad.
Se precizează pe site-ul INFP
Statistică
În afara acestor mișcări au fost înregistrate zeci de replici, cu magnitudini cuprinse între 3,1 și 5 grade. În Albania mai multe clădiri s-au prăbușit și există înregistrate decese.
„Nu stiu daca exista o explicatie, dar fiind o zona activa sunt posibile cutremure. Urmarind activitatea seismica a regiunii respective, am observat ca zona respectiva este activa din punct de vedere seismic, iar cutremurul maxim posibil este de 7 grade. Se poate produce la intervale de aproximativ 87 de ani, dar nu e o regula„, a comentat șeful INFP la Realitatea PLUS.
În România au avut loc o serie de cutremure în ultimele zile, în zona seismică Vrancea, cel mai recent fiind în data de de 24 Noiembrie 2019 la ora 21:07:06 (ora locală a României) s-a produs în ZONA SEISMICA VRANCEA, VRANCEA un cutremur cu magnitudinea ml 3.7, la adâncimea de 131km.
Cel mai puternic cutremur din 2019, din România, a avut loc în data de 3 septembrie și a avut o magnitudine de 4,5 grade tot în zona seismică Vrancea. Seismul a fost resimțit în mai multe zone ale țării (printre care și județul Dâmbovița).