Sala Sporturilor din Târgoviște va fi gazda unui nou cuplaj oferit de cele două echipe de primă-divizie ale Clubului Sportiv Municipal Târgoviște.

Sâmbătă, 12 octombrie 2019, începând cu ora 12.30, iubitorii sportului sunt așteptați în tribunele sălii din Târgoviște pentru a vedea spectacolul, care va dura până în jurul orei 17.00.

Primul meci al zilei începe la ora 12.30 și opune echipei de volei a clubului nostru formația CS „U” NTT Cluj Napoca în cadrul Diviziei A1 de volei feminin. Partida are o singură favorită și aceea este CS Municipal Târgoviște.

La ora 15.00, târgoviștenii vor putea urmări duelul de baschet feminin dintre CSM Târgoviște și campioana României, ACS Sepsi SIC Sf. Gheorghe. Meciul contează pentru Liga Națională de Baschet Feminin și reprezintă al doilea joc oficial al grupării dâmbovițene din sezonul 2019-2020.

Așa cum v-am obișnuit, accesul în tribunele Sălii Sporturilor din Târgoviște pentru cele două evenimente este GRATUIT.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte REALITATEADEDAMBOVITA.NET pe FACEBOOK

Articolul precedentPentru a doua oară în câteva luni,exercițiu tactic, cu implicarea ISU DB, la Penitenciarul Găești
Articolul următorMirel Rădoi: Vlad nu a câștigat un loc de titular, în poarta naționalei U21, în dauna lui Aioani