Vești nu tocmai îmbucurătoare au anunțat meteorologii, pentru perioada următoare. Deficitul de precipitații va continua, cel puțin încă două săptămâni, în zona Munteniei. Zăpada își va face apariția doar în zona montană înaltă, dar și acolo în cantități nu foarte însemnate.

Conform celei mai recente prognoze meteo, a celor de la ANM, urmează săptămâni în care precipitațiile vor fi extrem de sărace, în zona Munteniei:

În intervalul 13-17 ianuarie, media temperaturilor maxime va scădea treptat de la 8 la 3 grade, fiiind mai ridicată decât în mod normal îndeosebi în primele zile. În continuare, până la sfârșitul intervalului de prognoză, media regională a temperaturilor maxime va fi apropiată de
valorile obișnuite pentru a doua parte a lunii ianuarie, oscilând între 1 și 5 grade. Media temperaturilor minime se va situa între -4 și -2 grade, mai scăzută, spre -6 grade, în intervalul 24-26 ianuarie. Probabilitatea de apariție a precipitațiilor va fi redusă în prima săptămână, apoi înunele zile vor fi posibile precipitații în general slabe.

Imagine

Prognoză zona de munte 13-26 ianuarie

În zona de munte, în aceiași perioadă:

În intervalul 13-16 ianuarie, media temperaturilor maxime va fi în creștere de la 1 la 4 grade, fiiind mai ridicată decât în mod normal în această perioadă din an. În intervalul 17-20 ianuarie, această medie va marca o scădere, spre -2 grade, iar ulterior, până pe 26 ianuarie se va menține apropiată de valorile obișnuite pentru a doua parte a lunii ianuarie (-4…-2 grade). Temperaturile minime se vor situa, în medie, între -6 și -2 grade, în prima săptămână și între -12 și -8 grade, în cea de-a doua săptămână. Probabilitatea de apariție a precipitațiilor va fi redusă până pe 18 ianuarie, dar începînd cu data de 19 ianuarie, temporar vor fi precipitații în general slabe.

La Târgoviște, de la maxime de 12 grade celsius (13 ianuarie), valorile diurne maximale vor coborâ treptat, astfel că, în data de 19 ianuarie, maxima nu va depăși 2 grade celsius. Deasemnea și minimele nopții vor scădea semnificativ, de la o zi la alta. De la minime de -3 grade (13 ianuarie) se va coborâ până la -7 grade (20 ianuarie).

În ceea ce privește precipitațiile veștile sunt la fel de proaste, ca pentru toată zona Munteniei. Șansele de precipitații sunt apropiate de zero. Doar în data de 20 ianuarie sunt prognozate ninsori slabe (2l/m2) la Târgoviște.

Articolul precedentUpdate| 980 de monede de tezaur descoperite la Săbiești. Polițiștii i-au ajutat pe arheologi să le recupereze de la cei care le găsiseră
Articolul următorBărbat reținut, de polițiștii din Cornățelu, după ce a dat buzna peste fosta concubină. Femeia sunase la „112”