Meci dramatic la Târgoviște, contând pentru etapa a patra a Ligii Naționale de baschet feminin. Gazdele, CSM Târgoviște, erau în căutarea primei victorii în campionat (după două înfrângeri, în fața celor de la Sepsi Sf. Gheorghe și ICIM Arad).Nu a fost să fie.

În confruntarea, în care parteneră de întrecere le-a fost vicecampiona ediției precedente de campionat, CSM Satu Mare, de la „Sala Sporturilor”, târgoviștencele au sperat, până înainte cu aproximativ un minut înaintea finalului meciului, că vor obține victoria.

În ciuda unui start modest (8-18 după primul sfert) Târgoviștea a revenit (27-24 la pauza mare și 52-40 după trei sferturi). Cu un ultim sfert de coșmar, în care nu au reușit să marcheze decât cinci puncte, elevele lui Cătălin Tănase au lăsat să le scape printre degete victoria. Cu doar 24 de secunde înainte de final, târgoviștencele au avut atacul, la scorul de 57-57. Din păcate au ratat o pasă iar pe contraatac oaspetele au obținut fault și două libere, ambele transformate. Și următorul atac a fost irosit de târgoviștence, ce nu au apucat nici măcar să arunce la coș.

Scorul final a fost de 60-57 ,pentru oaspetele din Satu Mare, iar partida de la Târgoviște s-a încheiat cu o mare dezamăgire, pentru suporterii târgovișteni, ce, pentru prima oară în această ediție de campionat, au avut ocazia să vadă la lucru favoritele.

Articolul precedentŢuţuianu susține că scopul apariției înregistrărilor este denigrarea sa prin „practici securiste”
Articolul următorCutremur semnificativ.Oameni nemulțumiți de sistemul Ro-Alert. ISU DB: „Nimeni din lume nu face asta”