„Sala catastrofă” din sediul Poliției Municipiului Târgoviște, unde, în condiții mai mult decât vitrege, a fost organizat un examen de redobândire a permisului auto, va fi reparată. IPJ Dâmbovița anunță că responsabilul de întreținerea incintei a fost sancționat.

Așa după cum v-am prezentat (detalii aici, vezi video), semnalând la vremea respectivă situația, așa cum a fost ea prezentată de un telespectator, incint,a unde a fost organizat examenul de redobândire a permisului de conducere, arăta îngrozitor, având în vedere standardele minime de decență și siguranță. IPJ Dâmbovița a transmis un comunicat de presă, referitor la această situație (semnalată în data de 25.10.2018), pe care îl redăm integral:

„Imobilul în care își desfășoară activitatea polițiștii de la Poliția Municipiului Târgoviște și de la Serviciul Rutier, situat pe strada Gen. Ion Emanoil Florescu, nr.8, fosta Școală nr.12 Târgoviște, nu este proprietatea Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița, în baza unui protocol încheiat în anul 2011, între Consiliul Local Municipal Târgoviște și I.P.J Dâmbovița, fiind constituit un drept de administrare pentru o perioadă de 10 ani.

Polițiștii Serviciului Rutier au efectuat, din proprie inițiativă, unele lucrări de întreținere a birourile unde își desfășoară activitatea, constând în zugrăveli interioare, înlocuire parchet, tâmplărie și mobilier pentru a-și crea condiții optime de lucru.

Serviciul Logistic nu a efectuat investiții în acest imobil întrucât nu se află în administrarea Inspectoratului, fiind realizate doar lucrări de întreținere a spațiilor în care își desfășoară activitatea lucrătorii de poliție, în regie proprie. constând în reparații la instalația electrică, la instalația sanitară, la pardoseală, la tâmplăria interioară și exterioară, compartimentări și zugrăveli interioare, însă nu și la sala de ședințe din cadrul instituției, pentru a se asigura o desfășurare normală a activităților curente.

Pentru acest motiv, față de ofițerul de poliție responsabil de efectuarea acestor lucrări, au fost dispuse măsuri administrativ preventive, în conformitate cu prevederile Legii nr. 360/2002 privind Statutul polițistului.

De asemenea, a fost demarată efectuarea unor lucrări de reparații și întreținere la sala de ședințe, termenul estimat pentru finalizarea lucrărilor fiind 29.11.2018.”

Compartiment Relații Publice, IPJ Dâmbovița

Materialul video realizat în data de 24.10.2018.

Articolul precedentMilioane de euro pentru asistenții maternali.Este vorba de un proiect finanțat din fonduri europene
Articolul următorZiua Mondială de Comemorare a Victimelor Accidentelor de Circulaţie, la Muzeul Poliței