A fost confirmat un caz de coronavirus și la cea mai mare biserică din județul Dâmbovița. Un diacon, ce lucrează la catedrala eparhială de la Târgoviște, a fost testat pozitiv și este internat la Institutul „Matei Balș” din Capitală.

Anunțul oficial, privind infectarea unui slujitor al Bisericii Ortodoxe, din Dâmbovița, cu coronavirus, a fost făcut chiar de reprezentanții Arhiepiscopiei Târgoviște. Prin intermediul unui comunicat de presă, aceștia au transmis că:

Imagine

„Părintele diacon, slujitor la Catedrala eparhială, imediat după ce a constatat o creștere a temperaturii corpului, în cursul dimineții zilei de marți, 12 mai a.c., a anunțat conducerea Centrului Eparhial, Direcția de Sănătate Publică Județeană Dâmbovița și s-a prezentat la Secția de Boli Infecţioase a Spitalului Județean de Urgență Târgoviște. Acesta a fost testat pentru coronavirus, rezultatul fiind pozitiv.
În prezent se află internat la Institutul Național de Boli Infecțioase „Matei Balș” din București, iar starea sa de sănătate este bună. Menționăm că familia sa se află în autoizolare la domiciliu, iar D.S.P. desfășoară ancheta epidemiologică.
Nădăjduim într-o cât mai grabnică însănătoșire a părintelui diacon.”
BIROUL DE PRESA AL ARHIEPISCOPIEI TÂRGOVIȘTEI

Foto– Catedrala eparhială Târgoviște (imagini de arhivă)

Catedrala eparhială de la Târgoviște este cea mai mare unitate de cult (ortodox) din Dâmbovița și se află amplasată în „Parcul Mitropoliei” din centrul municipiului Târgoviste, fiind cea mai frecventată unitate de cult din județ. Conform noilor reguli, din starea de alertă, valabile începând din data de 15 mai, participarea la slujbele oficiate de Biserică este posibilă, dar doar dacă acestea sunt organizate în aer liber și se respectă normele de distanțare socială. Autoritatile bisericești nu au precizat dacă, dat fiind cazul de infecție cu coronavirus, de la catedrala eparhială de la Târgoviste, slujbele cu public se vor desfășura normal sau vor fi luate măsuri suplimentare,în acest caz, pentru a preveni o eventuală răspândire a coronavirusului.

Articolul precedent„Efectul Arctic”. Îngrijorare extremă în Dâmbovița, după ce lucrători de la fabrica Arctic, ce provin din 14 localități dâmbovițene, sunt confirmați cu coronavirus
Articolul următorParcul Chindia și Grădina Zoologică, din Târgoviște, au fost deschise accesului publicului