Ca urmare a confirmării unor focare de gripă aviară în Polonia și având în vedere prevederile legislației europene în vigoare, în baza principiului precauțiunii,  ANSVSA a dispus aplicarea, la nivel național, a unor măsuri cu scopul de a preveni introducerea virusului gripei aviare în țara noastră. Măsurile sunt luate la nivelul întregii țări.

Comisia Europeană a informat despre evoluția unui număr de 9 focare de gripă aviară, cu subtipul H5N8, înalt patogenă, care evoluează în regiunile: Krasnostawski, Lubartowski și Ostrowski din Polonia.

În acest sens, au  fost informați operatorii economici care derulează operațiuni de comerț intracomunitar cu păsări vii, ouă pentru incubație, produse și subproduse de pasăre, despre apariția și fermele unde evoluează focarele de gripă aviară în Polonia. Totodată, sunt informați crescătorii de păsări, despre situația epidemiologică mai sus menționată apărută în spațiul comunitar, pentru respectarea măsurilor de biosecuritate.

Măsuri de prevenire și control

ANSVSA a dispus structurilor teritoriale efectuarea de controale, la destinaţie, în fermele de păsări vii, ouă pentru incubație, unităților care produc, depozitează și comercializează produse și subproduse de pasăre cu origine Polonia, pe teritoriul României, verificându-se trasabilitatea produselor si subprodusele de pasare (carne, oua, prduse din oua) provenite din Polonia, inclusiv verificarea originii acestora, modului de marcare a ouălor, în sensul de a nu proveni din ferme supuse restricţiilor.

ANSVSA monitorizează permanent, prin sistemele informatice de alertă (ADNS), existente la nivelul Comisiei Europene,  apariția și evoluția focarelor, precum și neconformitățile apărute în comertul intracomunitar cu produse și subproduse de pasăre (RASFF), precum și transporturile de păsări vii şi de ouă pentru incubaţie (sistemul TRACES), având ca destinație România, în cadrul comerţului intracomunitar.

Până la această dată nu au fost notificate, prin sistemele menționate, neconformități cu privire la păsări vii, ouă de incubație, produse și subproduse din pasăre.

De asemenea, ANSVSA a fost informată de către Comisia Europeană /Directoratul G – Crisis management in food, animals and plants, despre măsurile de protecție și restricțiile impuse în focarele de boală din Polonia.

În perioada 16-17 ianuarie, experți din cadrul ANSVSA vor participa la Bruxelles, la o sesiune specială dedicată acestei teme.

Se precizează într0un comunicat, din data de 9 ianuarie 2020, al ANSVSA.

Articolul precedentPosibil duel românesc la Antipozi, pentru prima sută mondială, în clasamentul WTA
Articolul următorVideo| Ruptură definitivă în PSD Dâmbovița. Grupul Corlățean-Ștefan-Stan candidează împotriva Rovanei Plumb