Colectivul Direcţiei Silvice Dâmboviţa, ingineri, brigadieri, tehnicieni, pădurari, muncitori, prieteni şi colaboratori apropiaţi, cu toţii deplâng „dispariţia fulgerătoare, prematură, a directorului dr. ing. Costel Preda”.

Trupul neînsuflețit al fostului director al Direcției Silvice Dâmbovița, Costel Preda, va fi depus marți, 26 februarie, la Capela Mitropoliei. Miercuri, la orea 18.00, un sobor de preoți din cadrul Arhiepiscopiei Târgoviște va săvârși slujba „stâlpilor”, iar joi, 28 februarie, de la ora 12.00, va avea loc slujba de înmormântare.

Comunicat redat integrat:

„Cuvintele nu pot cuprinde în structura lor suferinţa pe care ne-a pricinuit-o plecarea dintre noi, la cele veşnice, a bunului nostru şef, coleg şi prieten. A fost pentru noi un mentor, un ghid al profesionalismului, al încrederii, al colaborării şi bunei înţelegeri.

A pledat întotdeauna pentru un colectiv unit, deschis, puternic. Nu s-a dat niciodată înapoi pentru a ajuta pe cei aflaţi în nevoi, pentru a încerca, după umilele sale puteri omeneşti, să-i sprijine pe cei cuprinşi de problemele existenţiale.

Optimismul, energia, forţa de muncă, hotărârea, dorinţa de a performa, de a ne ţine mereu în primele rânduri şi sfaturile sale profesionale şi prieteneşti ne vor lipsi. Suntem alături de familia sa, în aceste momente grele, cumplite, de despărţire, Şi ne rugăm pentru sufletul celui răposat. Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Slujba de înmormântare va avea loc joi, 28 februarie, ora 12.00, la Catedrala Mitropolitană din Târgovişte, iar înhumarea va avea loc la Cimitirul Suseni din Târgovişte. Cei care doresc să-i aducă un ultim omagiu o pot face începând de astăzi, la Capela Mitropoliei (str. Cetăţii, Târgovişte), unde va fi depus trupul neînsufleţit”, se arată într-un comunicat al Direcției Silvice.

PE ACEEAȘI TEMĂ:

Costel Preda, directorul Direcției Silvice Dâmbovița, a murit

Ionuț Ghibanu, reacție plină de emoție după moartea lui Costel preda

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte REALITATEADEDAMBOVITA.NET pe FACEBOOK

Articolul precedentProfesoara agresoare de bebeluși, de la Economic, trimisă în concediu fără plată
Articolul următorJarul căzut din sobă, a dus la moartea bebelușului de patru luni, de la Corbii Mari