Guvernul vrea să abroge HG prin care fostul purtător de cuvânt al Cabinetului Dăncilă Nelu Barbu a fost numit consul la Shanghai. Pe ordinea de zi a şedinţei de miercuri se mai află schimbări de prefecţi şi OUG referitoare la protecţia socială în cazul disponibilizărilor din minerit.
Guvernul vrea să abroge Hotărârea de Guvern prin care fostul purtător de cuvânt al Cabinetului Dăncilă Nelu Barbu a fost numit consul la Shanghai, dar şi pe cea privind numirea consulului român la Milano.
De asemenea, pe ordinea de zi a şedinţei de miercuri se află schimbarea din funcţie a unor prefecţi şi subprefecţi, precum şi OUG referitoare la protecţia socială a celor disponibilizaţi prin concedieri colective de Societatea Naţională de Închideri Mine Valea Jiului S.A. şi de Societatea Complexul Energetic Hunedoara S.A.
Amintim că, pe 15 octombrie, Nelu Barbu, purtător de cuvânt al Executivului Dancila, a fost numit consul general al României la Shanghai printr-o hotărâre aprobată de Guvern.
Nelu Barbu s-a născut în 1982, a absolvit cursurile Colegiului Național Ienăchiță Văcărescu din Târgoviște și apoi a fost licențiat al Universității Valahia Târgoviște în Drept Penal.
Pe 5 februarie 2018, el a fost numit consilier de stat în cadrul aparatului de lucru al premierului, devenind purtătorul de cuvânt al Guvernului Dancila. Anterior, în 2017, el fusese consilierul ministrului pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat, Alexandru Petrescu, în Cabinetul Grindeanu.
Înainte de funcțiile guvernamentale, Nelu Barbu a fost jurnalist la Gândul.info, din cadrul Mediafax Group, prezentator la B1 TV (2011-2017), editor voce și prezentator meteo la Antena 3 (2005-2011). În perioada 2002-2005 a fost realizator de programe radio și editor voce la Realitatea TV.
Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte REALITATEADEDAMBOVITA.NET pe FACEBOOK 
Articolul precedentAvertizarea venită astăzi de la meteorologi. Este cod galben de vânt puternic
Articolul următorVIDEO Trei tineri din Răzvad, loviți intenționat cu mașina, de un șofer. Declarație halucinantă a acestuia