Pompierii de la ISU Dâmbovița au anunțat că în perioada 11- 13 octombrie vor fi zile ale „porților deschise” în centrele dâmbovițene ale instituției. Doritorii pot vizita gratuit și deasmenea primi explicații privind funcționarea tehnicii în cele 11 centre din Dâmbovița, cu ocazia „Zilei Internaţionale pentru Reducerea Riscului Dezastrelor Naturale”.

Ziua Internaţională Pentru Reducerea Riscului Dezastrelor Naturale a fost desemnată prin rezoluţia (nr. 44/236) Adunării Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite din 22 decembrie 1989, cu scopul promovării unei culturi globale de reducere a riscului dezastrelor naturale, prevenirea şi diminuarea acestora.

Conform terminologiei adoptate de O.N.U., prin dezastru se înţelege o gravă întrerupere a funcţionării unei societăţi, generând pierderi umane, materiale, sau modificări nefaste ale mediului, care nu pot fi refăcute prin resursele acestuia.

Cu ocazia Zilei Internaţionale pentru Reducerea Riscului Dezastrelor Naturale, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Basarab I” Dâmboviţa organizează în perioada 11 – 13 octombrie 2019, în intervalul orar 10:00 – 14:00, Ziua Porţilor Deschise în toate subunităţile de intervenţie din judeţ (Detaşamentele de Pompieri din Târgovişte, Pucioasa, Moreni, Titu şi Găeşti şi Gărzile de Intervenţie din Voineşti, Fieni, Corneşti, Răcari, Potlogi şi Vişina). Cu această ocazie, se vor desfăşura activităţi de informare preventivă a cetăţenilor privind riscurile generatoare de dezastre naturale, regulile de comportare în momentul producerii acestora, precum şi prezentarea mijloacelor de intervenţie în caz de dezastre şi modul de utilizare al acestora.

Articolul precedentPrecizări importante. Centru Salvamont, zona Peștera, este deocamdată un proiect, fără finanțare
Articolul următorMăsuri speciale la meciul de baschet CSM Târgoviște-Sepsi Sf.Gheorghe