Un nou proiect important pentru municipiul Târgoviște a intrat în ultima etapă de obținere a finanțării, a anunțat edilul Cristian Stan.

La sfârșitul acestei luni, investiția cu titlul „EFICIENTIZAREA ENERGETICĂ A SISTEMULUI DE ILUMINAT PUBLIC DIN MUNICIPIUL TÂRGOVIȘTE” va depăși faza de vizită în teren, ultima procedura înainte de semnarea contractului de finanțare.

Prin acest proiect, se dorește reabilitarea și modernizarea sistemului de iluminat public stradal prin:

– schimbarea aparatelor de iluminat existente cu cele bazate pe tehnologia LED;

– modernizarea sistemului de iluminat public stradal, respectiv implementarea unor sisteme de alimentare cu panouri fotovoltaice pentru 77 de treceri de pietoni;

– dezvoltarea unui sistem de management prin telegestiune, care va asigura urmărirea de la distanță a iluminatului (prin dispecerat) și va permite controlul unitar al sistemului de iluminat, precum și controlul individual sau în grup al punctelor luminoase.

„Valoarea totală a proiectului este de 21.995.326,32 lei (inclusiv TVA), iar durata execuție este de cel mult 12 luni. În urmă implementării acestei investiții, valoarea facturii pentru iluminatul public se va diminua cu aproximativ 60%”, a mai spus Cristian Stan.

Articolul precedentCine are dreptate? Poliția sau CJ Dâmbovița. Șoferii nu știu dacă Transbucegi este închis sau deschis
Articolul următorȘofer căutat de poliție după ce a lovit un pieton și a fugit