Sărbători pascale în siguranță. Sute de polițiști vor fi la datorie

sanctiuni politie

În perioada 26 aprilie-2 mai, 214 polițiști vor fi prezenți, zilnic, în stradă și vor acționa cu 103 autospeciale, astfel încât cetățenii care participă la manifestările prilejuite de Sărbătorile Pascale să se afle în siguranță.Din totalul efectivelor angrenate în activitățile de menținere a ordinii și liniștii publice, 161 sunt de la ordine publică, 9 de la investigații criminale și 35 de la rutieră.„Zilnic, vor fi constituite, în medie, 98 de patrule auto. Polițiștii vor acționa îndeosebi în proximitatea lăcașurilor de cult sau în zonele unde se desfășoară activități publice. Pentru prevenirea accidentelor grave și fluidizarea traficului, polițiștii rutieri vor fi pe prinicipalele drumuri naționale și județene și vor acționa cu autospecialele dotate cu aparate radar. Printre prioritățile polițiștilor se numără prevenirea şi descurajarea oricăror evenimente ce ar putea afecta liniştea comunității, dar şi intervenția rapidă, la nevoie sau când sunt sesizaţi cu privire la comiterea unor fapte antisociale”, se arată într-un comunicat al IPJ Dâmbovița.Polițiștii le recomandă cetățenilor să apeleze cu încredere la cel mai apropiat poliţist ori să sune la 112 în caz de nevoie sau dacă au cunoştinţă despre comiterea vreunei fapte antisociale.„De asemenea, le recomandăm să adopte un comportament responsabil și să respecte regulile de circulație, indiferent de calitatea pe care o au în timpul deplasărilor pe drumurile publice”, mai spun oamenii legii.
Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte REALITATEADEDAMBOVITA.NET pe FACEBOOK
Citește și:
- 21:30 - Călin Georgescu, mesaj crucial după retragerea licenței Realitatea Plus: "Este o nedreptate periculoasă, atât CCR, cât și CNA conduc România în locul poporului român!”- președintele interzis de Sistem, în direct la Culisele Statului Paralel
- 21:28 - Kanye West, interzis în Marea Britanie din cauza declarațiilor antisemite. Festivalul Wireless, anulat
- 21:08 - A murit Mircea Lucescu. Cariera uriașă a celui mai titrat antrenor român
- 21:02 - Călin Georgescu, mesaj crucial după retragerea licenței Realitatea Plus: „Un abuz și o nedreptate periculoasă. Ora 20:55, președintele interzis de Sistem, în direct la Culisele Statului Paralel - LIVE TEXT
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Dambovita și pe Google News











