Regele Charles, mesaj de Crăciun pentru britanici: mai multă compasiune și răgaz într-o lume tot mai grăbită

Regele Charles, mesaj de Crăciun pentru britanici
Regele Charles al III-lea le-a transmis britanicilor, în mesajul său tradițional de Crăciun, un apel la calm, reflecție și solidaritate, îndemnându-i să se desprindă, măcar pentru o zi, de ritmul alert al unei lumi tot mai tensionate. Discursul suveranului a avut ca temă „pelerinajul speranței” și a pus accent pe valori precum compasiunea, iertarea și reconcilierea.
La fel ca în anul precedent, mesajul regal nu a fost înregistrat într-o reședință oficială, ci într-un cadru diferit, menit să sublinieze apropierea de oameni și de comunitate. Regele a vorbit despre nevoia de a face o pauză din „vâltoarea realității cotidiene” și de a găsi echilibru interior, într-un context global marcat de conflicte și neliniște.
În dimineața zilei de Crăciun, familia regală a participat la slujba religioasă de la Biserica Sfânta Maria Magdalena, aflată pe domeniul Sandringham. Regina Camilla și prințesa Anne au ales ținute în nuanțe festive de roșu, în timp ce prințesa Kate a optat pentru culori tomnatice, afișând un zâmbet larg în fața publicului.
De la reuniunea din acest an a lipsit prințul Andrew, aflat în continuare în dizgrație în urma scandalului legat de Jeffrey Epstein. În schimb, fiicele sale, prințesele Beatrice și Eugenie, au fost prezente alături de restul familiei.
După slujbă, membrii familiei regale au ieșit să salute mulțimea. Aproximativ 500 de persoane au așteptat ore întregi, unii încă din ajun, pentru a putea schimba câteva cuvinte cu regele, prințul William sau prințesa Kate.
Mesajul de Crăciun al suveranului a fost difuzat în cursul după-amiezii de televiziunile britanice și a fost înregistrat în interiorul Westminster Abbey. În discursul său, Regele Charles a subliniat importanța valorilor care pot uni societatea:
„Într-o lume care pare să se miște tot mai repede, ne putem opri pentru a ne liniști mintea. În diversitatea comunităților noastre, putem găsi puterea de a face ca dreptatea să învingă nedreptatea. Compasiunea și reconcilierea sunt valori pe care trebuie să le prețuim”, a spus suveranul, urând britanicilor un Crăciun liniștit și fericit.
Citește și:
- 15:18 - Interdicție pentru copiii sub 15 ani pe rețelele de socializare
- 15:14 - România, tot mai dependentă de gazul extern. Importurile au crescut masiv, pe fondul declinului extracției interne
- 12:32 - Ciobanii din Sibiu se revoltă față de acordul Mercosur
- 11:49 - Circulația trenurilor, afectată de viscol. Oamenii sunt blocați în vagoane. Întârzieri de peste trei ore
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Dambovita și pe Google News











